Cea mai buna Ioana din lume.. ianuarie 7, 2014

Cea mai buna Ioana din lume avea pielea maslinie si mainile durdulii si crapate. Avea ochi mici si putin alungiti,parul inca negru era prins in coc sub basmaua maro.Se imbraca mereu in rochii lungi cu nasturi multi,in culori inchise si cu flori desenate.Purta o bratara argintie cu pietre verzi, „de tensiune” si nu pleca la oras fara geanta ei maro.

Vorbea olteneste,avea casa cu pridvor si tarabuzan la prispa, o capra, livada cu boambe pentru tuica si 7 nepoti care ii umpleau curtea in fiecare vara.

Cea mai buna Ioana din lume nu era Ioana Manda ci Oita lui Minica a lui Manda, pe ultima ulita din Socetu.

Avea o voce ascutita care suiera prin curte, incercand sa ne dea jos din copaci sau sa ne adune in jurul unei mese  mici si rotunde, de lemn. Avea maini muncite care framantau gogosi in diminetile cu ploi si care ne carau in brate intre casa mica si casa mare, ca sa nu ne noroim.Facea cel mai bun ceai din lume, cu amestec de menta si tei culese chiar de ea.Si din cand in cand, ne trimitea in sat, duminica, dupa ce ne imbraca frumos pe fiecare, cu hainele bune.Erau zile cu soare, cu piscoturi de casa si dupa-amieze la garla.Si veri ce pareau nesfarsite pentru ca ne era dor de parinti.

Iubea copiii.Si ne iubea pe noi.

Si ii placea sa ne asculte povestind ce am facut la scoala.In fiecare inceput de vara, imbracata ca la serbarea cu parintii, ajungeam la ea sa ii spun ce premiu am luat si ce poezie am spus la serbare.Era singura care reusea sa faca din niste copii sclifositi de oras niste nazdravani cu falcute rotunde, gata oricand sa manance.

Cea  mai mare mandrie era ca avea o nepoata doctorita. Si ne astepta pe toti sa crestem, sa invatam si sa ne ducem la facultati. Sa ne facem oameni. Pana una alta, ne trimitea la niste lectii de „artimetica” sub teiul din curte, in zilele de vacanta cand noi inca invatam tabla inmultirii.

Cea mai buna Ioana din lume a avut o viata grea.La 16 ani, a lasat scoala din Bucuresti ca sa se intoarca la sat si sa se marite.Si era cea mai buna din clasa la Zoia Kosmodenianskaia.La 22 de ani avea 4 copii mici si sotul inchis pentru ca era impotriva regimului.Mergea 16 km pe jos, desculta, ca sa ajunga la targ si sa ia haine si mancare de la oras.A luptat ca o leoaica sa isi salveze singura fata de la o boala care o condamna la statul in pat si sa gaseasca un loc unde sa o trateze.A ajuns din Teleorman la Constanta, schimband carute, trenuri si mergand pe jos.

La 40 de ani era vaduva cu 4 copii pe care ii impinsese catre scoala catre oras, sa le fie bine.

Razbise singura in lumea satului, pastrandu-si averea si copiii langa ea.Si era imposibil de pacalit la socoteli, vreodata.Avea o minte agera si o putere de a se uita la oameni si a-i evalua rapid.Inca mai stia poezii de cand fusese ea la scoala.

Ii placeau nasturii colorati.Ii trecea in revista la fiecare vizita la fata ei,la Bucuresti, ii alegea pe cei mai frumosi si ii ducea la ea acasa.Isi facea iernile la Bucuresti, in casele copiilor dar ofta de dorul casei si se pregatea din ianuarie de plecare.

A plecat intr-un an, pe 1 Iunie.Iasomia era inflorita.Nu a apucat sa ne vada oameni mari.

Cea mai buna Ioana din lume a lasat o poveste despre o viata grea in care a razbit.A iubit toata viata un singur om.Si apoi , a avut o singura credinta: familia ei.

E greu de povestit cata forta si intelepciune gaseai in ochii unei femei de la tara.Avea o privire luminoasa si impunea respect oricui.Si azi,noi suntem oameni mari datorita fortei cu care a luptat ea, oricat de greu i-a fost.

Cea mai buna Ioana din lume a fost bunica mea.Povestea ei e cea mai buna lectie de viata si cea mai pretioasa mostenire.