Undeva pe final de 2020, o prietena buna si iubitoare de citit in stele ne-a amenintat ca anul ce vine ne va pune ordine in vieti si toate restantele ni se vor aseza in fata cu unicul scop de a le rezolva..
Am ascultat distrata, ca de fiecare data cand ascult horoscopul si sunt de acord cu el doar daca zice de bine. Inca nu pot sa ma impac cu ideea ca planetele se aseaza intr-un fel anume doar ca sa imi schimbe mie directia prin viata.
Doar ca nu stiam atunci decat o parte din ce urma sa insemne 2021. Primul revelion de sot si sotie a fost cu perle si bucle si masa de 2m intre noi…cat sa nu ajunga covidul meu prin masca la sotul din celalalt capat al mesei. Dar important e ca aveam casa luna si gatisem fondue de branza.
Si acum, pe final de an, ma uit la 2021 si ma gandesc ca seamana destul de mult cu peretele de tapet din fata mea. E frumos, e dungat ..si e gri, ca sa se asorteze cu casa. Insa ii stiu nervurile, ii stiu exact unghiurile din care arata mai putin bine si colturile unde stiu ca putea sa stea mai bine. Dar mai stiu si ca e o minune ca arata asa frumos, pentru ca atunci cand ne-am chinuit sa il montam, sotul meu era bolnav iar eu abia imi revenisem din zacut. Era sfarsit de ianuarie si toti nervii nostri fusesera deja intinsi, in timp ce renovam singuri noua casa.
Cam asa a fost tot anul. Frumos si cu schimbari mari, pe care le stiam sau le anticipam. Dar fiecare din ele a venit cu propriul roller coaster si bineinteles cu seisme multiple.
Ani intregi m-am agatat de orice farama de speranta pe final de an, ca sa fie mai bine. Mi-am dat pe gat spaimele cu un pahar de sampanie, mi-am spus new year & new me, am inventat rezolutii si am luat-o de la capat, am lasat in urma umbre si am incercat sa vindec povesti. Si au fost si ani norocosi care au adus soare si lumina, cand totul a fost calm si bun si bland.
Si cu toate astea, poate ultimii 2 ani au fost cei mai importanti. Stiam ca pot sa ma ridic si sa merg mai departe, dar nu stiam ca o sa trebuiasca sa faca asta marsaluind doar prin apartament. Stiam ce inseamna sa te implici in ceea ce faci, dar nu credeam ca o sa pot face asta vreodata, doar pe teams. Nu am crezut vreodata ca echipele se pot construi si altfel decat fata in fata si o parte din mine inca are dubii, dar stiu ca online-ul va castiga detasat in modul de a impleti viata de acasa si de la job.
Si stiam ca sunt optimista, intr-un mod incurabil, dar nu stiam ca va trebui sa fac asta in timp toti ai mei erau bolnavi sau ca va trebui sa imi gasesc toata puterea sa imi construiesc un alt mindset despre cum poti trai frumos (mare parte din timp) in casa.
Stiam ce mult imi doresc o nunta de poveste, planificata cu grija si cu mii de detalii…dar nu stiam cum e sa amani asta pe termen nedeterminat pentru ca un virus isi face de cap si iti joaca o festa, tie personal si intregii planete. Si nu stiam ca pot sa „let go” subiectului acesta, chiar daca buchetele de bujori roz raman un subiect sensibil..
Si cu toata nebunia si stresul cumulat din ultimii 2 ani, lucrurile pentru care am muncit ani multi s-au intamplat fix acum. Sa spunem Da, sa avem un „acasa”, sa botezam un ghem de blanita care completeaza familia. Si peste toata nebunia asta, ma uit mirata la cum s-au asezat prieteniile si relatiile in jurul nostru, unele mai firesc, altele s-au mai descusut…dar in esenta, oamenii care au contat au ramas aproape.
Nu stiu cum va fi 2022, dar tot ce ii cer e sa ne tina sanatosi si impreuna. Si sa exersez sa iau totul „one day at a time”, cu calm si echilibru si cu bucurie.
hopes&feelings 