hopes&feelings

Just another WordPress.com weblog

Pana cand nu te iubeam.. Octombrie 4, 2017

Filed under: ganduri in randuri.. — crismanda @ 9:37 pm
Tags: , , ,

27b312750c0ff96e47af0ee680e5fdad

Miroase a octombrie si a pere. Umbla vorba prin cartiere ca se face  zacusca. Am dezgropat tricotaje si culori pamantii si o data cu ele amintirile si mirosurile altor toamne.

Mi se joaca mainile cu un aluat fraged, pe o masa de lemn. Imi pare ca vad prin timp, mainile bunicii care framantau gogosi candva, in copilarie, pe masuta de lemn din bucataria de vara.

Canta Pink Martini dar melodia Mariei Tanase. Pana cand nu te iubeam. Sunt fiori si amintiri. Si lucruri simple, alea, cele mai simple. O placinta, o toamna, o melodie. O iubire, dupa o reteta noua.

Un flashback din Sabrina, din serile mele de taina cu Audrey imi aduce aminte ca ..” a women happily in love, she burns de souffle.. a women unhappily in love, she forgets to turn on the oven”..

Sting focul la timp, comut pe tango si zambesc pentru toate zilele in care cuptorul nu a fost o pasiune. Si pentru toate serile frumoase de toamna, ce au fost si ce au sa vina..

 

Anunțuri
 

la liman(u’) Iulie 21, 2017

Filed under: ganduri in randuri.. — crismanda @ 1:09 pm

 

E seara cand ma uit cu ochii pe ceas sa se faca 12. E inevitabil o emotie amestecata cu curiozitate. An de an, 2 persoane se luau la intrecere sa ma sune la 12 trecute fix. Azi ma suna doar ea, sora mea. Si a ratat cu 15 minute anul asta, ca petrece prin Vama..

Mi-a rasarit in fata un buchet de trandafiri mari, frumosi, plimbati cu mare arta din Bucuresti, fara sa ii pot zari. Si tarta cu lamaie a calatorit in mijlocul Deltei de dragul meu. si paginile pe care le dau una dupa alta imi spun urmatoarea noastra destinatie, catre orasul pe care l-am tot visat ani intregi: Lisabona, here we come. Iar pret de cateva zile, urari si buchete de flori au tot roit in jurul meu, gata sa imi aminteasca ca indiferent de prefix, am o viata plina de oameni faini..

***

La Limanu’ surprizele se tin lant. O mare de nuferi si un cer cu pescarusi. O macheta de Ferrari California si o calatorie de final de an pentru omul meu cu ochi albastri. Adoarme cu un zambet mare, cu macheta pe noptiera si o mana intinsa catre mine. O piscina doar pentru mine si niste hamace colorate. Case cu stuf si ferestre albastre, plachia de peste si luna plina. Biciclitul si corcodusele ce imi aduc aminte de copilarie. Florile si parfumul vacantelor de demult.  Un dor mare de bunica si de vacantele de altadata, de case batranesti ingrijite, gradini cu legume si dude mancate din copac. O plimbare in padurea Letea, printre dune de nisip si stejari de sute de ani. Pescarusi si testoase. Nuferi cat vezi cu ochii si cativa pelicani rebeli.

Casa cu ferestre albastre, doamna Liliana si blandetea ei, surprizele care apar pe tavi frumoase din bucatarie si serile cu stele multe langa piscina micuta. Fiecare detaliu e la locul ei, fiecare obiect vechi isi gaseste locul intr-un loc care interpreteaza, modern, spiritul locului, aduna stuf si hortensii si respecta, prin modul in care a fost construit, locul si satul.. Chilia Veche. undeva, intr-un colt de Delta.

 

 

 

Mi-e vara.. Iulie 3, 2017

Filed under: ganduri in randuri.. — crismanda @ 10:25 am
Tags: , , , , ,

seaside

Zile toride si un brat de dalii albe. Plimbari nocturne in parc. Clopotele bisericii in fiecare duminica (prea de) dimineata. Mirosul tartelor mele, din cuptor. Joaca cu copilul balai, in piscina. Gelozia lui, ca de data asta impart atentia la doi. Week-end-ul de Vama cu cei mai vechi prieteni si serile memorabile.. Sandalele mele verzi, cu toc brodat. Familia reunita, pret de cateva saptamani. Serile lungi pe terase racoroase. Esarfa mea de matase, albastra si fusta verde-olive.

Calatorii care ma entuziasmeaza. Mai e putin pana ma plimb printre nuferi.. si putin mai mult pana la strazile pavate ale Parisului. E o aruncatura de bat, in timp, de plajele Greciei. Inghetata cu fructe. Zilele de nastere si surprize faine. Proiecte care imi plac si o gasca vesela de suzete.

Imi adun in pozele instagram-ului, micile bucurii si minuni de zi cu zi. Mici victorii sau calatorii. Nostalgii sau bucurii de o zi.

Vara asta mi-e vara, cum nu a fost nicicand. Lucrurile s-au asezat cu calm, poate atunci cand am decis sa le las din stransoare.. si atunci cand am decis sa mai schimb ceva in mine. Iar timpul, cumva o balanta, s-a inclinat dupa multe lectii, in favoarea mea. Sa ma lase sa respir. Sa ma lase sa ma bucur, sa ma minunez. Sa uit sa imi fie frica. Sa iubesc si sa am incredere, din nou. Si imi proiectez, cu grija, restul vietii mele.. si lucrurile pe care mi le doresc dintotdeauna.

Mi-e vara si mi-e drag de ea, asa cum niciodata nu am avut timp sa imi fie..

 

 

 

O sa fie bine.. Mai 17, 2017

Filed under: Uncategorized — crismanda @ 10:08 pm

„In scoala marii iubiri, inca se mai scrie pe o singura tabla. Stergi cu buretele, ca sa poti lua lectia de la bun inceput. Cureti. Ierti. Iar pe tabla curata scrii o noua poveste, mai frumoasa decat toate povestile visate candva. O poveste in care eroul esti chiar tu, cel care abia azi a intalnit dragostea pentru prima data. Si pentru totdeauna.”, scria Alice Nastase in Tango..

Cam asa e cu povestile astea.. Se desprind din tine, cu greu, uneori par a fi capuse. Raman suspendate pe file de hartie, in nesfarsite conversatii sau capturate in niste poze pe un perete. Mai tresari la un colt de strada, mai asculti o melodie si constati ca refrenul in cauza ar fi scutit niste sedinte de terapie.

2ea2257181f318c9ff2f039d79bf402eSi intr- o zi te opresti, extrem de distrata, pe o partie si faci o poza…Putin mai tarziu, necunoscutul din poza o sa iti intre in viata si o sa te prinda de mana.Si de atunci si pana acum, te intrebi exact cand a fugit timpul. Si te trezesti facand lucruri pe care ti le doreai. Impartind bucati mici de viata si planuri un pic mai mari. Si razi mult. Te bati cu perne. Dansezi noaptea. Cumperi capsuni. Te tii de mana. Inveti sa stai in dreapta. Asortezi un papion. Scoti hainele de gala.

Si te intrebi, in cate o seara, cum de lucrurile pot fi atat de simple cand tu stii cat de grele au fost mereu.. Si iti afli raspunsurile la un pranz pe malul marii sau cu o melodie despre doi. Noi doi.

 

Si zambesti omului cu ochi albastri. Pentru ca stii, pentru prima oara, ca doar anumite povesti se conjuga cu o sa fie bine..

 

 

 

 

Au innebunit salcamii.. Aprilie 18, 2017

Filed under: ganduri in randuri.. — crismanda @ 9:45 pm
Tags: , ,

Au innebunit salcamii. Si bratele de lalele albe, ce au navalit pe usa biroului deunazi. Iti rade uneori soarele din spatele unei perechi de ochelari si te intrebi ce a vrut sa zica de fapt Busu la meteo. Si e liniste dintr-o data, iti zumzaie doar gandurile in cap in timp ce se insira planuri in zilele din calendar.

S-au insailat pe o pagina cu multe zile, o gramada de mici minuni. O piesa de teatru si o ninsoare la munte. O expozitie cu Matisse si o prajitura cu ciocolata, egala cu cea mai cea dintre ispite: ce suflet ar rezista unui lava cake..

Au gangurit pruncii prietenilor in mesajele ce ma ajung din urma pe telefon. Si rad la ei si mai rad o data, in gand, catre mine. Ca viata iti joaca uneori feste si te lasa sa te miri in sinea ta, savurand o tarta cu lamaie, asortata la rochia cea noua.

Si te-a surprins iar primavara, cu bucati de viata ce le astepti cam de cand te stii si care ti se aseaza, ca un puzzle, sub ochi. Le gasesti uneori intr-un ou Kinder, ca pe un indiciu albastru ce deseneaza noi destinatii. Sau ca pe talismanul de pe bratara, cana de cafea sau biletul la concertul de vineri.

Da, e primavara iara primavara.. Si te ia cu frig, de la amintiri impanatate cu zapezile care tot apar, saptamanal, la munte. Si apoi, intr-un colt de casa rasar in tandem narcise, lalele si liliac. Si un zambet albastru care iti aduce aminte ca noi avem ziua de azi. Si te decizi sa mai faci inca un pas catre el..

 

Hold back the River.. Martie 24, 2017

Filed under: ganduri in randuri.. — crismanda @ 9:26 pm
Tags: , ,

Era vara si imi canta melodia in suflet. si ritmul asta ma facea sa conduc si sa dansez.

Da, lonely water..si uneori impotriva curentului..

Apoi a fost o zi, o carte si o dedicatie ..versurile astea insirate pe o pagina din cartea mea preferata – „Men searching for a meaning”, Victor Frankl. O carte despre ce esti si ce vrei sa devii, inspirata din viata de condamnat la Auschwitz.

Nu stiam atunci ca o sa mi se opreasca inima putin, de fiecare data cand o sa aud melodia. Si ca o sa mi treaca prin cap, niste ani mai tarziu, ce ar fi fost daca..

Daca ziua aia n-ar fi existat.Sau toamna. Daca lucrurile ar fi ramas asa cum le stiam si le invatasem. Daca timpul ar fi fost diferit, daca pasii mei ar fi ales ceea ce stiam ca ar trebui sa aleg, nu ce voiam..

Retrospectiv as fi fost mai putin curajoasa decat azi. Poate mai copila. Poate as fi crezut in sabloanele cu care ma obisnuisem si pe care acum le dau la o parte. Poate as fi fost mai fericita in bula mea si nu as fi stiut ca se poate trai si altfel. As fi ratat o gramada de oameni, care au dat navala apoi in jurul meu. As fi ratat niste experiente si niste concluzii care mi-au reasezat modul de a fi. N-as fi stiut cum e sa te ajuti pe tine. Si nici nu m-as fi gandit sa schimb, dramatic, cam tot ce ma supara in jur.

Uneori pasaportul tau spre un tine mai bun.. trece putin prin iad. Iadul de a pierde sentimentul de incredere in ceea ce stii, in oamenii din jur si in ceea ce avea valoare.

Ieri conduceam cu lacrimi in ochi pentru ca in feed aparuse ca Simona Catrina a murit. Si mi-am adus aminte de dupa amiezi in care iti citeam, razand in hohote, din cartile ei. Despre relatii, naravuri si amantlacuri.Despre decizii si aproape iubiri.. habar n-aveam ca eram in capitolul 2 sau 3 din carte.

Probabil toamna aceea a fost a doua cea mai mare lectie a vietii mele de adult. Si ca niste pietre de hotar, viata se imparte inevitabil intre inainte si dupa. Iar dupa..inseamna un om nou, in mintea caruia lucrurile au inceput sa aiba sens intr-o logica noua.. Logica si firescul de a accepta ca unele lucruri vor durea, la intensitati diferite mult timp. Si ca bucuria se va simti diferit. Maturitatea de a intelege despre mine lucruri noi pe care nu banuiam sa le simt, accept sau inteleg vreodata. Si sansa pe care o am, de a ma uita intr-o oglinda in care vad o femeie frumoasa si diferita de multe din felurile in care credeam ca sunt..

Daca n-ar fi fost cantecul..sau melodia..sau cartea, as mai fi avut, poate, un prieten drag.poate 2 riduri mai putin. Si poate as fi avut ochii mai putini negri atunci cand vine vorba de iubiri..

 

 

 

 

Stop and stare.. Martie 13, 2017

Filed under: ganduri in randuri.. — crismanda @ 9:10 pm
Tags: ,
17311241_10212772593336011_4569223867281860276_oSe ia o seara cu ploaie, picioarele inghetate, cocotate pe masa alba de cafea.Un brat de lalele albe stau rasfirate intr-o vaza de sticla, transparenta.
Nu mai stiu de mult timp cum arata duminicile fara lalele. E cel mai clar semn ca mintea mea e la locul ei: o vaza cu flori, pe o masa de cafea.
Lalele au simplitatea care uneori oamenilor le lipseste.Sau poate eleganta de a fi in liniste, frumoase, drepte si zambitoare. Departe de entuziasmul frenetic al altor momente, cand intr-un contrast total cu ce era in jur decideam sa traiesc extrem de repede..anul asta las primavara sa se instaleze. Nici macar nu prea stiu de unde sa o incep, ca atunci cand te trezesti in fata unor noi inceputuri si esti putin .. uimit sau nu stii exact cum sa lasi lucrurile sa fie.
Am zarit totusi niste muguri intr-un copac, lucru pe care nu il observam altadata decat atunci cand ma trezeam, dimineata, ca au inflorit subit copacii din geam. Si am scos niste esarfe si fuste la inaintare. Am lasat niste usi deschise catre oameni si pare sa vina un fel de veselie, din cand in cand, cu sau fara motiv.
Am invatat poate ca lucrurile se pot face altfel. Ca e timpul sa invat sa traiesc intr-un alt ritm.
E primavara in care nu am agenda plina la refuz si nu ma simt haituita de oameni. Mai auzi din cand in cand cate un zvon si te uimesti de rautatea lor. Iti amintesti pe unde ai fost si ce lectii ai invatat, cum ai ales sa fii pana la final.
Da, ai multe amintiri din multe primaveri. Si azi,intr-o zi ploioasa la un colt de birou, ai vorbit cu un om despre noi inceputuri..ti-ai adus aminte cum iti energizeaza viata, iti dau adrenalina.. si te scot din ceea ce stii deja sa faci. Si cum schimbarile te-au adus unde esti azi si te vor duce mai departe.
Asta e prima primavara in ritm lent. In care nu mai fug niciunde: nici de mine si nici de altii. Imi fac curaj sa le las sa fie si sa se intample.
Intre timp, ma uit de 10 minute la un brat de lalele albe. Pentru ca sunt cele mai perfecte flori din lume. Si pandesc, zi de zi, sa inmugureasca copacii din geam. Poate intr-o zi se vor decide si oamenii sa le zambeasca..